Televiziunea Al Jazeera își extinde prezența în România

Televiziunea Al Jazeera își extinde prezența în România
Publicat: 23/10/2013, 14:05
Actualizat: 28/03/2019, 11:13

Televiziunea Al Jazeera a început să fie retransmisă și pe teritoriul României în anul 2012, fiind, la momentul respectiv, disponibilă doar în rețeaua IPTV (Internet Protocol Television) a Ines Group.

Acum, televiziunea Al Jazeera își extinde prezența în audiovizualul românesc, fiind retransmisă și în rețelele platformei Focus Sat, potrivit unei notificări remise CNA de Focus Sat, care a fost analizată în ședința de miercuri a Consiliului.

Reprezentanții CNA au spus că este vorba despre serviciul în limba engleză al Al Jazeera. Aceștia au precizat că, în România, televiziunea Al Jazeera emite pe o frecvență licențiată de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.

Pe de altă parte, și televiziunile muzicale TV Planeta și Planeta HD au notificat CNA că vor fi recepționate pe teritoriul României. Potrivit reprezentanților CNA, aceste două televiziuni sunt licențiate în Bulgaria. CNA nu a fost informat dacă aceste televiziuni sunt difuzate în prezent în grilele vreunui operator de cablu din România.

Potrivit Deciziei CNA numărul 1999 din 2005, serviciile de programe difuzate de către radiodifuzori aflați sub jurisdicția unui stat membru al Uniunii Europene pot fi retransmise în România fără o autorizare prealabilă. Reprezentanții radiodifuzorilor ale căror servicii de programe se retransmit în România trebuie să pună la dispoziția Consiliului Național al Audiovizualului copii legalizate, în limba originală și în traducere, ale documentelor care atestă jurisdicția și autorizarea serviciului de programe.

Al Jazeera este o rețea de televiziune deținută de Qatar Media Corporation, cu sediul central în Doha, Qatar. Rețeaua a fost lansată pe 1 noiembrie 1996, inițial ca o televiziune în limba arabă, care difuza știri și informații. Ulterior, rețeaua Al Jazeera s-a dezvoltat și a lansat versiuni în mai multe limbi. În 2006, a fost lansată versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera, inițial denumită Al Jazeera International.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Reguli stricte pentru proprietari. Risc crescut de amenzi de la ANAF
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×